„Avem o problemă și trebuie să o rezolvăm cât mai repede!” Discuție „dură” a lui Reghe cu jucătorii Stelei, înainte de Dinamo

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a început sub așteptări anul 2016, cu două rezultate sub așteptări, care au făcut ca roș-albaștrii să termine sezonul regulat pe locul 5, la șapte puncte de Astra. Din fericire pentru trupa lui Reghe, distanța scade la doar patru „lungimi” prin înjumătățirea punctelor acumulate în sezonul regulat, dar chiar și așa evoluția echipei din partidele cu Voluntari și CSMS Iași i-a pus pe gânduri pe oficialii Stelei.

Laurențiu Reghecampf a dezvăluit că a avut o discuție „dură” cu jucătorii săi după ultimul meci, 1-1 cu CSMS Iași, deranjat în special de lejeritatea cu care au fost tratate fazele de gol și erorile din defensivă.

Dacă după meciul cu Voluntari am avut o discuție dură cu jucătorii, acum a fost una și mai dură. Trebuie să batem fierul cât e cald. Au fost discuții, am analizat meciul pe care l-am avut cu cei de la Iași. Primim gol foarte ușor. A fost o greșeală colectivă foarte mare, jucătorii nu comunică între ei, nu discută.

Sunt faze simple de joc pe care trebuie să le gestioneze foarte bine. Mai ales la valoarea jucătorilor pe care noi îi avem. Deși ne facem multe ocazii de gol, în fața porții nu luăm deciziile care trebuie.

Există această presiune foarte mare de a câștiga fiecare meci. Am vorbit cu jucătorii despre acest lucru. În momentul de față avem o problemă și trebuie să o rezolvăm cât mai repede. Sunt sigur că la următoarele meciuri echipa va arăta din ce în ce mai bine”, a declarat Reghecampf la Digi Sport.

Steaua o întâlnește în această săptămână de două ori pe Dinamo: joi, de la 20:30, în Cupa României și duminică, în prima etapă a play-off-ului, de la aceeași oră.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×